miercuri, 14 martie 2012

Azi a inceput campania noastra pe www.fashiondays.ro. Grabiti-va!

luni, 12 martie 2012




Nesih-art a primit o invitatie la degustarea de vinuri de la Corelli Wine Bar, cu o seara inainte de 8 martie, pentru a sarbatori femeia cum stim noi mai bine: cu vinuri alese si, desigur, bijuterii, dar mai ales FARA BARBATI. Asa ca m-am accesorizat ca si cum n-ar mai exista ziua de maine si am plecat spre locul cu pricina. Am dat peste cativa baieti rataciti ca lupii printre oi, dar nu au putut decat sa ne faca seara mai frumoasa. 
 


O domnisoara someliera foarte draguta, pe numele ei Denisa, ne-a intampinat cu un zambet mare si emotionat care s-a mai destins in momentul in care a inceput degustarea efectiva, care, spre incantarea mea si, cred eu, si a celorlalti de la masa, nu s-a facut prin plimbarea vinului prin gura si apoi scuiparea lui, ci chiar am avut parte de experienta completa a unui pahar de vin bun (de fapt au fost mai multe). 





Vinurile provenite din nordul Italiei au fost, pe rand, turnate in pahar, privite in lumina, rotite, mirosite, sorbite, plimbate prin gura, gustate, adulmecate, si la final intents apreciate de toti cei de la masa, dar mai ales de o mana imbracata intr-o bratara cu cristale negre, care parea cea mai nerabdatoare sa duca paharul la buze, si care recunosc ca imi apartinea.

  Domnisoara noastra someliera ne-a prezentat trei vinuri, alb - Santa Cristina Lugana D.O.C (2011), originar din regiunea San Benedetto di Lugana,  rose, Bardoliono Chiaretto D.O.C de la producătorul Zenato, tot din 2011 si rosu - Valpolicella Superiore D.O.C, produs în anul 2009, din struguri din zona Sant Ambrogio si ne-a introdus in lumea de arome si mirosuri pe care un nas mai antrenat ar fi trebuit sa le perceapa. Personal, am preferat vinul rose cu toate ca si celelalte doua au fost absolut minunate. 


 Intre timp, ne-am “curatat” gura cu platourile cu branzeturi si fructe de mare, iar pana cand am trecut la vinul rosu senzatia de bine si de cald si de gustos imi luase in stapanire si mintea si limba, incat aproape ca am simtit aroma de ciocolata de care fusesem deja anuntata. 
Am aflat, dupa aceea, ca beneficiile vinului nu se opresc la calitatea sa de afrodisiac, ci ca, daca il consumi inainte de masa, stimuleaza pofta de mancare, sprijina echilibrul nutritional, culmea, previne aparitia cariilor, si lista poate continua.

 
 In sfarsit, seara s-a incheiat asa cum a inceput, adica in dulcele spirit bahic, cel care favorizeaza conversatii si zambete aruncate peste masa necunoscutilor. 

Concluzia serii: vin italian + bijuterii Nesih’Art + companie placuta + Corelli = un 8 martie cum mi-as dori in fiecare an. Sper ca ma mai primeasca, pentru ca eu sigur ma voi duce din nou.

miercuri, 22 februarie 2012


           
 În fiecare an, super-mediatizata ceremonie a premiilor Academiei atrage atenţia tuturor, pe plan international. Intreaga lume – dar mai ales femeile! - urmareste spectacolul nu doar pentru a fi solidara cu filmele sale favorite, dar si pentru a admira şi a critica tinutele spectaculoase purtate de celebritati. Imbrăcăminte, cosmetice, hairstyle, şi (desigur) bijuteriile, purtate la evenimente ticsite de staruri, asa cum sunt premiile Oscar, toate pot influenţa tendinţele modei pentru luni sau ani. Nu e de mirare ca marile case de moda sunt dispuse să facă sacrificii importante pentru a imbraca corpul unei celebritati care participa la evenimente de acest gen. În marketingul industriei de moda, este ceea ce ei numesc: "plasare de produse."
         
   De ani de zile, marii designeri au permis celebrităţilor să le împrumute creatiile gratuit, pentru a le purta la evenimente de mare profil. Acest lucru permitea starurilor sa aleaga între diferite modele, bazandu-se pe propriile lor gusturi sau pe recomandările stilistilor. Dar această practică a devenit din ce în ce mai rara, cu concurenţa sporită în rândul designerilor – iar 
daca luam in considerare bugetele imense ale caselor de moda, putem intelege de ce astazi celebritatile primesc sume mari de bani pentru a purta anumite tinute. S-ar putea ca actritei preferate nici sa nu ii placa colierul (nepretuit, pentru marea majoritate) şi setul asortat de bijuterii pe care veţi vedea ca le poartă. Ar putea fi doar o reclama bine platita, chiar dacă ea pare ca le poarta in propriul sau timp liber.


Spre exemplu, micii cercei cu diamante Chopard purtati de marea câştigătoare la Oscar 2005 pentru cea mai buna actrita, Hilary Swank. Potrivit TimesOnline (Londra), Swank a împrumutat iniţial bijuterii Harry Winston – printre marii bijutieri ai evenimentului -, dar le-a returnat după ce a acceptat o ofertă de la casa Chopard, care s-a oferit sa-i plătească suma estimata la 90.000$ pentru a purta designul sau. Michael Katz, Fred Leighton, Cartier, Lorraine Schwartz sunt doar cateva nume dintre cele care le ofera stralucire tinutelor actritelor de pe covorul rosu.
         
   

 Alegerea lor este intodeauna un spectacol in sine de urmarit. Noi sigur vom sta cu ochii lipiti de ecran in noaptea de 26 februarie, pentru a vedea cine sunt marii castigatori... in domeniul colierelor si accesoriilor la fel de fabuloase, bineinteles;) Chiar daca nu va asteptati sa castigati un oscar la sfarsitul saptamanii, sigur veti gasi o ocazie sa straluciti: eu una voi purta un colier bogat astazi, in timp de pregatesc cina. Sau poate perle? Sau cercei candelabru? Sau o diadema in par? Sau?.....

luni, 30 ianuarie 2012







Dupa ce ai facut toate pregatirile necesare zilei cand ii vei spune “Da!” persoanei iubite, rezervarea restaurantului, comandarea ornamentelor florale si a buchetului, stabilirea meniului si gasirea rochiei de mireasa potrivite, trebuie sa reflectezi si la ce bijuterii vei purta. Rochia pe care o vei imbraca in ziua nuntii, stim toate, reprezinta elementul principal de atractie al evenimentului, dar nu trebuie sa scapi din vedere nici accesoriile.
Rochia de mireasa atrage toate privirile celor prezenti la nunta, iar de cele mai multe ori aceasta este diafana, cu multe randuri de volane sau fundite fiind asemanatoare cu a unei printese din povesti. Tocmai de aceea bijuteriile care vin sa desavarseasca tinuta nu trebuie sa fie pompoase. Este de preferat sa fie delicate si subtile astfel incat sa infrumuseteze natural intreaga tinuta.


In functie de personalitatea fiecaruia se poate opta pentru un set intreg de bijuterii, colier, cercei, inel, bratara, tiara sau doar pentru o parte. Avand in vedere ca rochia de mireasa, de cele mai multe ori, este incarcata te sfatuiesc sa cauti bijuterii din materiale transparente si cu un design simplist. Si ce poate fi mai incantator decat sa porti cristale la fel ca printesele din basme?

 

Revino cu picioarele pe pamant, o sa-mi spuneti si asta deoarece o asemenea piatra pretioasa este si foarte scumpa. Exista o solutie: bijuteriile confectionate din cristale Swarovski. Dupa diamante si alte pietre pretioase, cristalul SWAROVSKI este materialul potrivit pentru descompunerea luminii si de aceea are o stralucire aparte, greu de egalat. Purtand asemenea accesorii vei arata asemeni unui astru ceresc in cea mai importanta zi din viata ta.
  



Daca rochia de nunta pe care ti-ai ales-o este voluminoasa accesorizeaza-te cu un set de bijuterii lejer compus doar din cercei si colier, ce are in componenta doar un bob de perla. Imagineaza-ti cat de rafinat ai arata purtand in jurul gatului un snur subtire de argint pe care atarna o perla sidefata.

Nu toate femeile isi doresc o rochie cu crinolina, iar daca si tu preferi una stransa pe corp atunci indrazneste sa compensezi tinuta purtand bijuterii opulente. Accesorizeaza-te cu un colier bogat in cristale Swarovski, poate chiar de culoarea chihlimbarului. De asemenea, intregeste look-ul cu cercei si bratara din acelasi set cu colierul.

Unul dintre locurile in care poti gasi asemenea accesorii este NesihArt. Bijuteriile prezente aici sunt create cu migala de catre doua pasionate de frumos. Daca ti-am facut pofta de bijuterii confectionate din cristale asemanatoare prafului de stele intra pe site-ul www.nesih-art.ro si alege-ti pietrele care te vor face sa stralucesti in ziua nuntii.


Articol preluat de pe http://www.toplook.ro, scris de Laura.

miercuri, 28 decembrie 2011

Bijuteriile Swarovski “made in Romania”, la jumătate de preţ

Prestigiul companiei Swarovski şi al cristalelor cu acelaşi nume au făcut ca preţul bijuteriilor lor să fie deseori exorbitant de mare pentru piaţa din România. Cu toate acestea, comercianţii au găsit o metodă de a micşora preţul acestora: importarea directă a cristalelor şi prelucrarea lor în România.
Prin "prelucrare" se înţelege folosirea lor în fabricarea colierelor, a pandantivelor şi a altor accesorii care sunt ulterior scoase pe piaţă. Astfel, preţurile la care se vând bijuteriile "made in Romania" sunt considerabil mai mici decât cele importate şi comercializate în magazinele de profil ale companiei Swarovski.
Un exemplu concret este Nesih' Art, un magazin online de bijuterii cu cristale Swarovski şi pietre preţioase. Afacerea este condusă de Iustina Andrei, care după 10 ani de experienţă în confecţionarea accesoriilor vestimentare şi-a dat seama că, în contextul crizei, "este momentul să acceseze o nouă nişă pe piaţă".
"Diferenţa de preţ este dată bineînţeles de puterea brandului", a declarat Iustina Andrei, citează incont.ro.

Articol publicat pe www.adevarul.ro in data de 27 martie 2010.

sâmbătă, 3 decembrie 2011

SIMBOLUL MARTURIILOR


 

Obiceiul de a oferi marturii de nunta are radacini adanc infipte in istoria europeana, mergand inapoi  pana in secolul al XV-lea, cand se presupune ca nobilii vremii au initiat acest obicei, cu ocazia unor evenimente speciale precum: zile de nastere, botezuri sau casatorii. http://www.nesih-art.ro/marturii-cruciulite-c-4.html


 




Forma si semnificatia s-a schimbat de-a lungul timpului, plecand de la bomboniere din aur, portenal sau cristal, in interiorul carora se afla “ingredientul valoros- zaharul" considerat delicatesa la acea vreme. Acesta era impartirea norocului celor doi miri cu invitatii, ajungand la a simboliza bogatie, opulenta, apoi la a semnifica expresia “la bine si la rau”, atunci cand au aparut marturiile de nunta sub forma bomboanelor cu sambure de migdala: dulce si amar.





 In zilele noastre, marturiile iau forme variate, fiind amintiriri pentru invitati, in semn de multumire pentru participarea la acest emontionant eveniment: cocarde de prins in piept, cutiuite cu bomboane, legate cu funde şi flori. În unele familii se oferă ca mărturii mici obiecte din argint, cristal sau porţelan, lumânări parfumate sau chiar sticle de vin.



 De regulă, ele se pun pe mese înainte de începerea petrecerii, în faţa fiecărei personae care ia parte la nunta, sau se oferă la finalul ei, la plecarea invitatilor.

CATE CEVA DESPRE PIETRELE PRETIOASE SI SEMIPRETIOASE


Datorita aspectului, stralucirii, culorii, transparentei sau a duritatii, pietrele pretioase sau semipretioase au fascinat oamenii de-a lungul timpului. Prin importanta lor deosebita, pietrele au fost utilizate ca obiecte de cult din timpuri stravechi. Li s-au atribuit puteri magice, calităţi metafizice, influenţe astrale, dar, în fond, ascund în ele energii telurice şi cosmice acumulate de milioane de ani în structura lor cristalină, care, odată ieşite la lumină, radiază în jur o fărîmă din comoară lor ascunsă.
S-au creat legende ce aveau ca obiect pietrele pretioase, fiindu-le recunoscute frumusetea, duritatea, valoarea si alte virtuti mai putin vehiculate. Valoarea lor este apreciata prin prisma raritatii, frumusetii, greutatii, rezistentei si maiestriei cu care s-au taiat si slefuit.



Din antichitate, pietrele pretioase si semipretioase au fost purtate pe rand ca amulete, podoabe ale claselor privilegiate obiecte investite cu puteri magice. Stralucirea lor a devenit un simbol al bogatiei, iar culorilor li s-au atribuit diverse simboluri.


Pietrele pretioase au un rol deloc de neglijat in transformarea personala a individului, ele reprezentand stadii catre evolutia spirituala a omului, schimbarea acestuia fiind determinata de actiunea miraculoaselor pietre. Pietrele pretioase si semipretioase transmit o vibratie specifica care intra sau nu in rezonanta cu persoana care le poarta, de aceea trebuie sa ne alegem cu grija bijuteriile




In timp a evoluat o noua ramura, astrologia. Asfel pietrele au fost asociate cu semnele zodiacale, stelele sau planetele. Datorita proprietatilor sale remarcabile gemele au inceput sa fie folosite in tratarea diferitelor boli.

CALCEDONIA

JASP
Pietrele au rol protector, energizant, curativ, altele au rolul de a va ajuta in atingerea unor scopuri personale: bani, dragoste, relatii, cariera, afaceri, succes:
Pietrele induc sau amplifica aspecte pozitive: curaj, încredere, afectivitate, creativitate, fidelitate, concentrare, bucurie, energie, prietenie, calm
Ele diminueaza sau elimina aspecte sau trăsături negative: teama, stress, negativism, depresie, tensiune, furie, pericol, boală, pesimism, violenţă, agresivitate, egoism.
Purtate permanent, pretuite si iubite, ele se vor incarca de energie pozitiva si vor echilibra nivelul energiilor din jurul lor.